Despre zonă » Dezvoltare durabilă

Zona se poate dezvolta frumos pe câțiva piloni cu baze solide în patrimoniul natural și cultural local: ecoturism, produse alimentare prietenoase cu mediul și meșteșuguri.

În ce privește ecoturismul, în primăvara anului 2015 a fost inaugurată o rețea de trasee de biciclete și de drumeție care străbat situl Natura 2000 Podișul Hârtibaciului-Târnava Mare din Transilvania și care totalizează 229 km. Traseele trec prin 26 de sate cu biserici fortificate și prin cetatea medievală Sighisoara, leagă 4 monumente UNESCO de la Sighișoara, Viscri, Saschiz și Breite, și traversează arii naturale protejate de importanță europeană și națională.

Lucrările au fost realizate de Asociația Mioritics în perioada septembrie 2013 – februarie 2015, în cadrul proiectului coordonat de WWF. Lucrările au inclus verificarea, testarea și curățarea drumurilor și potecilor existente, selecția drumurilor și potecilor ce au fost marcate, identificarea punctelor de interes pentru turiști, aplicarea marcajelor (roșu și albastru, bandă, cruce și triunghi), înregistrarea track-urilor GPS, realizarea hărților și a panourilor informative și a săgeților indicatoare.

Există un număr de 32 de trasee, cel mai lung fiind de 29,2 km (Viscri-Dealul Ciorilor) și cel mai scurt de 1,6 km (Sighișoara-Platoul cu stejari seculari Breite), și 70 de panouri informative amplasate în localități traversate de trasee și în punctele importante de pe trasee. Datorită reliefului foarte accesibil (cel mai înalt vârf este de 701 m – Dealul Birom) și a diversității opțiunilor, acestea pot fi parcurse de turiști (inclusiv familii cu copii) fără echipament complex sau o pregătire sportivă specială, dar există și circuite dedicate celor care își doresc mai mult și au o condiție fizică bună.

Listă trasee:
(click pe fiecare traseu pentru a descărca fișa cu informații)

T1 Rupea-Viscri - 13,3 km
T2 Viscri-Dealul Ciorilor - 29,2 km
T3 Dealul Ciorilor-Sighișoara - 17,3 km
T4 Sighișoara-Platoul Breite - 1,6 km
T5 Platoul Breite - 12,4 km
T6 Ațel-Richiș - 6,8 km
T7 Dupuș-Ațel - 2,5 km
T8 Biertan-Dupuș - 4,3 km
T9 Biertan-Copșa Mare - 3,9 km
T10 Copșa Mare-Nou Săsesc - 6,7 km
T11 Mălâncrav-Nou Săsesc - 4,8 km
T12 Criș-Mălâncrav - 9,2 km
T13 Stejăreni-Criș - 3,8 km
T14 Stejăreni-Breite - 2,3 km
T15 Apold-Breite - 5,1 km
T16 Apold-Daia - 7,4 km
T17 Daia-Dealul Ciorilor - 3,7 km
T18 Saschiz-Dealul Ciorilor - 5,7 km
T19 Saschiz-Cruce - 10,3 km
T20 Meșendorf-Dealul Dumbrăvii - 2,3 km
T21 Biertan-Dealul Ciorii - 10 km
T22 Mălâncrav-Dealul Sneal - 5,6 km
T23 Copșa Mare-Fetea - 9,3 km
T24 Florești-Hula Crișului - 10 km
T25 Sighișoara-Sapartoc - 9,2 km
T26 Vulcan-Trei Drumuri - 2,4 km
T27 Valchid-Roandola-V. Lapșei - 7,9 km
T28 Florești-Criș - 6,1 km
T29 Criț-Cloașterf - 5,5 km
T30 Archita-Mihai Viteazu - 7,4 km
T31 Richiș-V. Cărămizii - 2 km
T32 Vulcan-Intersecție Daia - 1,8 km