Ce ştim despre Natura 2000?

Braşov 11 august 2011: Un prim sondaj de opinie despre reţeaua Natura 2000 din România va fi realizat în zona Hârtibaciul – Târnava Mare – Olt, în cadrul unui proiect POS MEDIU, co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, derulat de către WWF, în parteneriat cu Fundaţia ADEPT, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu Regiunea 7 Centru şi Asociaţia Ecotur Sibiu.
 
„Este important să ştim cât mai multe despre atitudinea oamenilor faţă de activităţile de protecţie a biodiversităţii. O comunicare corectă înseamnă o cunoaştere aprofundată a situaţiei din teren”, a declarat Florentina Florescu, managerul proiectului.
 
Astfel, temele abordate în cadrul sondajului sunt: nivelul de informare despre reţeaua de arii protejate Natura 2000, atitudinea faţă de protecţia naturii prin acest instrument european, precum şi problemele cu care se confruntă proprietarii de terenuri aflate în situri Natura 2000.
 
„Acest studiu este primul de acest fel, dedicat reţelei Natura 2000 în România. Deşi nu este desfăşurat la nivel naţional, rezultatele pot fi relevante pentru administratori şi custozi de situri Natura 2000”, a adăugat Florentina Florescu.
 
Sondajul de opinie stă la baza unui plan de comunicare dezvoltat în cadrul proiectului „Pentru Natură şi Comunităţi Locale – Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu – Târnava Mare - Olt”. Acesta va fi reluat peste patru ani, pentru a evalua modificările opiniei publice în urma implementării planului de comunicare.
  
Sondajul este relevant pentru o zonă care include 44 de comunităţi şi peste 90.000 de oameni acoperind următoarele situri Natura 2000: Podişul Hârtibaciului, Sighişoara Târnava Mare, Padurea de stejar şi gorun de la Dosul Fânaţului, Pădurea de stejar şi gorun de pe Dealul Purcăreţului, Oltul Mijlociu-Cibin-Hârtibaciu, Stejarii seculari Breite.
 
Acţiunile de sondare sociologică din cadrul proiectului sunt implementate de către Gallup Organization S.R.L., firmă subcontractată conform legii achiziţiilor publice.