„Natura 2000 eşti Tu!” - Expoziţie foto în Podişul Hârtibaciului-Târnava Mare-Olt

Brasov, 28 iunie 2012: Prima expoziţie foto „Natura 2000 eşti Tu!” va fi organizată la Şcoala veche din Alma Vii, judeţul Sibiu, sâmbătă 30 iunie 2012, în cadrul proiectului POS MEDIU, co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională – „Pentru Natură şi Comunităţi Locale – Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu – Târnava Mare - Olt”. 20 de fotografii ce reprezintă sate, animale şi plante rare din cea mai mare arie protejată din Transilvania vor arăta comunităţilor locale legătura dintre reţeaua Natura 2000 şi oameni.
 
„Cei care trăiesc într-un sit Natura 2000 contribuie efectiv la păstrarea speciilor şi habitatelor de interes comunitar. Omul este la fel de important ca şi natura, iar grija faţă de natură, înseamnă grija faţă de om”, a declarat Florentina Florescu, Manager proiect WWF. „În imaginile prezentate vrem să arătăm simplu, printr-un mesaj pozitiv, legătura vitală dintre traiul nostru cotidian şi natură”, a adăugat Florentina Florescu.
 
Expoziţia itinerantă va avea prima oprire la Alma Vii, cu ocazia evenimentului local Transilvanian Brunch, urmând să fie organizată în alte 5 localităţi din zona proiectului, iar în anii următori în alte 12 localităţi. Programul expoziţiei va fi promovat pe site-ul www.natura2000transilvania.ro
 
Proiectul „Pentru Natură şi Comunităţi Locale – Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu – Târnava Mare - Olt”, desfăşurat pe trei judeţe, Braşov, Sibiu şi Mureş, este implementat de WWF, în parteneriat cu Fundaţia ADEPT, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Agenţia Regională pentru Protectia Mediului Sibiu Regiunea 7 Centru şi Asociaţia Ecotur Sibiu.
 
 
Pentru mai multe informaţii:
Alina Alexa, Responsabil Comunicare WWF România, email: aalexa(at)wwfdcp.ro, tel: 0730.098.102.